Aceasta cugetare este creata cu ceva timp in urma , dar gasind-o mi-am aminit si de acele vremuri frumoase ...o sa mai postez si lucrari mai vechi.
Trenul ...
Colosul de fier asemanator unui sarpe , strapunge ceata noptii , strapunge misterele de sidef ale reginei cerului si linistea de aur a intregii lumi . Strabate lumea despartind-o in doua precum o sageata trimisa catre tinta, dar oare se va opri undeva?
Trenul, neobosita masinarie condusa de sperante, iluzii , taceri nebanuite , vise , dragoste si neliniste, toate il fac pe imensul sarpe de otel sa isi continuie drumul neintrerupt al vietii. Regretul il face sa se opreasca din cand in cand , dar nu pentru mult timp , fiindca regretele nu sunt eterne , sentimente noi il pornesc iar . Uneori merge navalnic inainte, alteori inainteaza incet catre infinitul nesfarsit al...vietii. Totul se continua , inainteaza , dar la un moment dat totul se incheie , se termina brusc , intr-o zi trenul ajunge la capatul liniei de unde nu mai porneste, fiindca nu mai exista sentimente , stari , care sa-l faca sa porneasca . Visele s-au incheiat , sperantele nu-si mai au rostul ,iar noaptea in care linistea era strapunsa de tren s-a incheiat. Nu este trist , fiindca la capat incepe o noua lume, o noua calatorie .... plina de evenimente , plina de noi sperante , vise, sentimente , stari , dragoste si ura . Calatoria inca nu s-a incheiat!
Cam atat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu