Un joc de copil

Pare un joc de copil, care prin dragostea sa a reusit sa aduca universul la un simplu cuvant. Eu stau, privesc inmarmurita la jocul facut de natura si imi amintesc cum fusese cand cerul , in limpezimea sa isi gasise un simplu si solitar nor care-i intuneca frumusetea.Acum este acoperit de acel val plumburiu si pufos si zeci de sunete inunda precum un potop lumea ce sta martor la minunea de foc. Privesc acaparata de sunet si miscata de fenomenul jucaus ce se lasa intr-o frenezie nebuna pe cer. El, atotputernic ce ne lasa cel mai important lucru in viata ...imaginea unei stele ce-ti contureaza gandul, iti invaluie mintea si se retrage ca si cum n-ar fi existat...el ne face jocul mai fermecator fiindca ne lasa sa ne inchipuim ce va urma...ca intr-un joc.De aceea urmaresc atenta totul, las orice activitate si ma uit , privesc in acel punct, stiu ca acolo va fi urmatorul loc unde va lumina zambetul celest si nu ma insel ...se vede dintr-o data, precum un imens paianjen ce isi tese panza ...un fulger. Pare sa strapunga sufletul cerului precum o sulita. Este uluitor. Privesc uimita , imi este frica sa respir , precum un spectator, stau la locul meu urmarind scena urmatoare. Fulgerul se imprastie parand ca isi termina reprezentatia, dar revine puternic cu mii se ramificatii. Acum sunt speriata...cerul s-a spart? Oare cine il va lipi? Furtuna incepe ...picaturile de ploaie cad precum o cortina si se aud ropotele ce par a fi aplauze ...maine ce joc ne va arata cerul?